Hristos a inviat!

Am crescut intr-o comuna din judetul Braila,deloc mica dar nu destul de mare incat sa nu cunosti pe toata lumea.Nu am fost o familie deloc avuta.Ne-am petrecut vacantele jucandu-ne cu o minge sparta pe care o lasam la amiaza la soare ca seara,cand ne adunam toti vecinii ,sa ne putem juca cu ea.Nu stiam noi de calculatoare dar nici nu stiam prea bine ce inseamna sa fi fost soim candva si nici nu faceam din ciocolata rom gustul copilariei noastre.Am fost generatia de tranzitie si incerc sa spun asta fara a suna a cliseu..asta e adevarul..am fost cobaii unei societati ce simtea nevoia de schimbari nerationale din punctual meu de vedere.
Cu toate astea sarbatorile le-am trait cu aceeasi bucurie si nerabdare cu care au facut-o parintii,bunicii sau prietenii nostri mai mari.Imi amintesc de tot ce insemna Pastele ca de o rugaciune pe care ai invatat-o pe de rost cand erai mic si acum ,cand constientizezi ce inseamna fiecare cuvant ,intelegi de ce ai fost atat de ferit de rele in copilarie.
Totul incepea cu saptamana mare ,cand ne adunam toti colegii din scoala si mergeam la denii,mai mult de frica parintelui.In biserica nu prea stiam noi ce sa facem,sau ce sa gandim..si ne treceau toate apele cand vedeam baietii mai mari ca noi ,dupa care inchideam ochii si ceream iertare Domnului pentru ca l-am lasat pe cel rau sa ne ia mintile!Cate mustrari de constiinta mai aveam dupa ce se termina slujba!Dar toate astea se terminau incepand cu joia mare cand veneam cu toate neamurile la biserica si incercam sa fim cat se poate de seriosi si cuvinciosi.Tot in saptamana mare tineam si post..nu era greu pentru ca tineam cu totii acasa..doar bunicul care era nu neaparat necredincios ci mai degraba foarte rational(asta e alta discutie pe care incerc sa o evit..cu greu :D) nu tinea cont de sfaturile Domnului.
In drum spre casa ,ne intrebam unii pe alti cu ce ne innoim de Pasti.Asta era una din bucuriile cele mai mari pentru ca se intampla destul de rar sa primim cadouri haine de sarbatoare.
Pregatirile incepeau de sambata.Deja devenea din ce in ce mai greu sa tinem post..Cozonaci,pasca,prajituri de toate neamurile,sarmale,vestita friptura de miel a tatalui meu(pe care eu nu o gustam de niciun fel pentru ca nu mananc miel nici acum),drob si bineinteles oua vopsite.Bunica facea doar oua rosii...cateodata mama mai facea si alte culori..Eram de-a dreptu fermecati.Totul era ca in povesti.Fiecare lucru facut la timpul lui,fiecare moment bine stabilit cand avea sa se intample.Dupa ce ne impartaseam si ne spovedeam trebuia musai sa fi cat se poate de cuminte si sa nu gresesti sub nici un chip.Altefl totul ar fi fost in zadar!Pana si noi,cele trei surori ,lasam armele jos in semn de pace si incercam sa fim mai bune unele cu altele.
Sambata seara adormeam cu gandul la concursul de oua de dimineata,la hainele noi asezatefrumos pe umeras,la masa la care ne asezam cu totii si unde ne simtea si noi 'oameni mari'..nicidecum la iepuras..nu stiam noi de faza cu iepurasul..
Si toate astea se intamplau!Printre miile pe pupaturi pe care le primeam de la bunici,fini,nasi veri,matusi ne faceam loc pe poarta si fugeam  pe la vecini sa vedem cine castiga concursul cu oua.
La asta visez de cate ori sunt trista sau simt ca nu mai pot merge inainte.Si intotdeauna gasesc puterea sa cred ca menirea mea,ca mama,este sa le ofer copiilor mei sansa ca intr-o zi sa aibe si ei povestioara lor in care sa se-ncreada.Incerc din rasputeri sa ii aduc mai aproape de Dumnezeu,sa fac tot ceea ce faceam acasa de Pasti.Am cedat si am invitat si iepurasul la noi in obiceiuri numai pentru a le vedea licarirea din ochisorii lor mici,dimineata cand vad atat de multe lucuri frumoase.
Prea multe s-au schimbat,parca nici ouale nu mai sunt atat de rosii,nici clopotul nu il aud cum bate la miez de noapte in semn ca Hristos a inviat!La masa suntem doar noi cinci..fara bunci si parinti.Ne e dor de ei,am vrea sa ne vada si sa ne simtim iubiti din nou ,sa ne laude ca am facut toate astea amandoi si ca nu ne-a ajutat nimeni,sa ne mangaie pe fata cu mainile lor aspre de atata munca si sa ii vad cum isi sterg lacrimile pe furis cu coltul baticului,sa ne asemene copii cu noi si sa le povesteasca de cum eram noi mici.


Adevarat a-nviat!